1. Design care nu e responsive

Modul în care un site se comportă pe diverse device-uri constituie un aspect crucial în ceea ce privește experiența utilizatorului. Indiferent că este accesat de pe o tabletă sau un telefon, orice site trebuie să arate la fel de bine ca pe desktop. Aici vorbim despre toate aspectele: imagini, text, butoane de acțiune, etc. Este, de asemenea, esențial ca totul să fie și perfect funcțional pe toate device-urile.

device-uri

2. Design mult prea încărcat

Pune-te un moment în piele utilizatorului și imaginează-ți un site încărcat cu zeci de imagini, culori, animații, iconițe și blocuri de text. Cu siguranță te-ai simți copleșit și ți-ai dori doar să părăsești acel site cât mai repede. Dar nu acesta este scopul, nu? În acest context zicala „less is more” se potrivește ca o mănușă.

3. Design mult prea simplu

Am spus anterior că „less is more”, dar asta nu înseamnă că pe site nu trebuie să existe aproape nimic. Design-ul minimalist este în vogă în ultima vreme, dar acesta trebuie realizat corect și să ofere toate informațiile necesare despre tine și ce îi poate afacerea ta oferi potențialului client, nu să lași totul în seama imaginației acestuia.

4. Butoanele CTA sunt prost realizate

Butoanele de acțiune sunt „portalul” către afacerea ta. Asigură-te că sunt scrise sub formă persuasivă, cât mai clar posibil. Nu este nevoie de foarte multă imaginație în cazul lor; „Adaugă în coș”, „Abonează-te la newsletter” sau „Contactează-ne” conțin suficientă informație pentru ca utilizatorul să înțeleagă ce acțiune va executa butonul în momentul în care este apăsat. Totuși, ai grijă să nu devii prea agasant cu aceste butoane.

action

5. Utilizarea insuficientă a spațiului alb și a conținutului

Conținutul site-ului tău este cel care reflectă de fapt specificul afacerii și ce îi poți oferi unui vizitator. Ai grijă să existe suficient spațiu alb în design-ul tău, care să creeze un aspect curat și aerisit, pentru a nu intimida cu prea mult text. Totodată, actualizează-ți constant, sau atunci când este nevoie, conținutul site-ului.

white space

6. Imagini irelevante sau de proastă calitate

De cele mai multe ori utilizatorii preferă să vadă o imagine în loc să citească un text pentru a-și face o idee despre ce este vorba pe un site. Asigură-te că imaginile regăsite pe site-ul tău sunt relevante, pentru a nu crea confuzie. De asemenea, imaginile de slabă calitate nu vor face altceva decât să denote lipsa de profesionalism.

7. Lipsa datelor de contact

În momentul în care un utilizator decide să achiziționeze un produs sau serviciu de pe site-ul tău, acesta va dori să știe cum te poate contacta ulterior. Dacă nu va găsi cu ușurință aceste informații este foarte probabil să părăsească site-ul, deci asigură-te că pagina cu datele tale de contact este la doar un click distanță.

8. Fonturi prea mici sau prea mari

Revenim la partea de conținut, iar pe lângă tot ce am menționat anterior, trebuie să fii atent și la fonturile și dimensiunile utilizate. Asigură-te că textul este lizibil și ușor de parcurs, suficient de mare ca să poată fi citit, dar să nu ocupe întreg ecranul. Nu uita de titluri și subtitluri, pentru a delimita frumos părțile unui corp de text.

fonts

9. Iconițe pentru social media în partea de sus a paginii

Nu vor face nimic altceva decât să distragă atenția de la ceea ce contează de fapt pe site-ul tău. Sigur, este important ca utilizatorii să te poată găsi și pe rețelele de socializare, de aceea trebuie să se regăsească aceste butoane undeva pe site, dar recomandăm plasarea lor în footer.

10. Site-ul tău are prea multe link-uri care deschid ferestre noi

Și de aici începe o neplăcută experiență pentru vizitatorul site-ului tău, în special atunci când vorbim despre device-urile mobile. De la momentul deciziei de cumpărare până la finalizarea comenzii trebuie să fie necesare cât mai puține acțiuni, iar un număr infinit de ferestre noi nu contribuie deloc la realizarea acestui lucru.

Surse:

10 Most Common Web Design Mistakes Small Businesses Make

32 Things You’re Doing Wrong With Your Website Design

The 10 Most Common Web Design Mistakes